Echipa Active Life Therapy

Câteva detalii despre experții noștri

Dr. Gheorghe Iosub

SPECIALIZARE – ortopedie și traumatologie

COMPETENȚE:

  • Dr. Gheorghe Iosub este medic specialist în Ortopedie și Traumatologie, cu o experiență de peste 10 ani în practica medicală, îmbinând pregătirea academică solidă cu o abordare profund empatică față de fiecare pacient.
  • A absolvit cu nota 10 Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași și urmează în prezent studii doctorale la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, desfășurând o activitate susținută în cercetarea științifică ortopedică.
  • Formarea sa profesională a inclus rezidențiatul în Ortopedie-Traumatologie la Spitalul Universitar de Urgență București, precum și 2 ani de rezidențiat în Chirurgie Cardiovasculară la Institutul de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu” – Fundeni, experiență ce i-a consolidat atenția pentru detalii, precizia chirurgicală și abordarea multidisciplinară.
  • În prezent, activează în mediul privat, unde efectuează o gamă variată de intervenții chirurgicale ortopedice și proceduri minim invazive, inclusiv infiltrații intraarticulare și periarticulare (cu acid hialuronic, corticosteroizi, PRP, etc.), tratând atât afecțiuni acute, cât și patologii cronice articulare – artroze, inflamații articulare și alte boli degenerative ale aparatului locomotor.
  • Este membru al Societății Române de Ortopedie și Traumatologie (SOROT) și membru fondator în echipa editorială a revistei internaționale “Archive of Clinical Cases”. Participă constant la congrese și workshop-uri naționale și internaționale, contribuind prin prezentări și studii științifice publicate în reviste de prestigiu.
  • Dintre lucrările recente, se remarcă cercetări în domeniul implanturilor ortopedice bioactive:
    • Bioactive Hydroxyapatite–Carboplatin–Quercetin Coatings for Enhanced Osteointegration and Antitumoral Protection in Hip EndoprosthesesCoatings, 2025
    • New 3D-Printed PETG Liners for Hip Joint Endoprostheses: A Bioactive Platform for Bone RegenerationMaterials, 2025
    • Graphene Oxide–Antibiotic Coatings with Improved Resistance to Microbial Colonization for Arthroplasty ImplantsJournal of Composites Science, 2025
  • Abordarea sa clinică este deliberativă: pacientul este informat clar, empatic și complet despre opțiunile de tratament, fiind încurajat să participe activ la luarea deciziilor medicale. Este cunoscut pentru disponibilitatea de a prelungi consultațiile atunci când este necesar și pentru faptul că păstrează legătura cu pacienții și după consultație, oferind sprijin ori de câte ori este nevoie.
  • Motto personal:
    „Fiecare pacient este unic și merită toată atenția pentru a depăși suferința care l-a adus în cabinet. Medicul trebuie să aibă răbdare, empatie și să-l ajute cu adevărat să meargă mai departe.”

Găsește soluția medicală potrivită pentru tine!

Programează o consultație în Recuperare Medicală, Ortopedie, Chirurgie, Cardiologie, Medicina Internă și alte specialități. Îngrijirea ta începe aici!